Culture in Milano

Februarie 2012

Am petrecut 4 ani jumatate in Milano, capitala europeana. Da, consider ca nu prea ai ce face in Milano, insa, eu nici nu prea am incercat sa descopar acest oras. Poate din cauza banilor, a timpului, lipsa unei companii adecvate sau pur si simplu …  din lene. Da, in acei 4 ani jumate de studentie, am vazut multe camere de camin, vreo 2 discoteci ( in anul 1), cantina, sali de curs, biblioteca, interiorul magazinului Baldinini, oficiul SDA, strazile in raza a 1km de camin, vreo 2 parcuri si …  cam atit. Nici un muzeu, nici un teatru…

A, da, am fost la La Scala. In anul 3.

De aceea, cu ocazia acestei veri, cind am invatat sa merg pe bicicleta, am inceput a avea pofta de aventuri. Sau poate din cauza ca stiam ca plec degraba, am decis ca nu voi mai sta acasa. Asa ca atunci cind s-a ivit posibilitatea de a merge la o expozitie de fotografie, am zis ca da, merg.  Parea interesanta ideea, mai ales ca posterul reprezenta o fata semi-goala. E clar de ce baietii au vrut sa mearga, e clar si de ce au vrut sa ma ia si pe mine. Sa nu para ei obsedati, desigur.

Am ajuns acolo cam devreme, pentru ca nu stiam ca expozitia se deschide la 6:30. Aveam deci cam o ora la dispozitie, timp in care am vizitat Cimitero Monumentale .  ( A, da, in acei 4 ani jumate, vazusem si asta –  cu ocazia vizitei lui Claire, desigur, nu singura si nesilita de nimeni)  Am mers noi de colo colo, vreo 10 minute, dar nu prea ne-am retinut caci baietii nu au fost atit de impresionati de grandoare ca si mine. Eu am dat vina pe timpul posomorit si pe copacii dezgoliti de iarna….  Este frumos acolo,  caci nu vezi doar morminte, ci vezi viata unor oameni ce deja nu mai sunt….

Oricum, fiindca era si un pic racoare, am decis sa ne delectam cu o cafea. Am intrat intr-o cafenea, unde, spre surprinderea noastra, nu se servea doar cafea, ci erau si mini-sandwiches la tejghea. Noi nu eram satui, si deci, am golit cam  jumatate din gustari, am baut cafeaua, si astfel am ajuns la expozitie gata sa analizam sensul ascuns al fotografiilor.

Semnificatia era chiar ascunsa de-a binelea, asa ca vinul cu care am fost serviti la expozitie a facilitat un pic procesul analizei imaginilor.  Expozitia in sine era doar de vreo 10 foto, cam stranii, modificate la calculator. Noi ne simteam destul de aristocrati, cu paharele de vin in mina si cu brinza in servetel, asa ca, in vreo 15 min ( cit a durat sa finisam vinul) am avut si verdictul final.

In majoritatea imaginilor erau cite 2 persoane, una alba si alta de culoare, sau, un baiat si o fata, cu capetele schimbate intre ele. Noi am decis pina la urma ca pozele reprezinta necesitatea oamenilor de a se intelege unul pe altul, mai ales in cazul diferentelor de gen si rasa.  Am avut sau nu dreptate, asa si nu am aflat, insa vinul a fost bun :)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s